Începe proba gratuită

LEGE Nr. 62 din 30 octombrie 1974 privind inventiile şi inovatiile

Articolul 25

Articolul 25

Art. 25 din LEGE Nr. 62 din 30 octombrie 1974 privind inventiile şi inovatiile

  1. Capitolul 4 Aplicarea şi generalizarea inventiilor

Institutele centrale de cercetare, academiile de științe sau institutele de cercetare și proiectare de profil au obligația ca, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii pentru acordarea brevetului de invenție la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, sa analizeze și să se pronunțe asupra posibilităților de proiectare, realizare, experimentare, valorificare în țara și străinătate a inventiei respective și sa înainteze documentația necesară ministerului sau organului central în a cărui ramura de activitate poate fi aplicată.

Ministerele și celelalte organe centrale au obligația ca în termen de 30 de zile de la primirea documentației, potrivit alineatului precedent, sa stabilească organizația socialistă titulara de brevet și sa comunice aceasta Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, precum și sa ia măsuri de introducere a inventiei în plan.