Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 312 din 4 aprilie 2002 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa a ambarcatiunilor de agrement

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din HOTĂRÂRE nr. 312 din 4 aprilie 2002 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa a ambarcatiunilor de agrement

  1. Capitolul 2
  2. Secţiunea a 3-a Libera circulaţie a ambarcatiunilor

(1) Se considera ca sunt respectate cerințele esențiale prevăzute la art. 4 și se admit introducerea pe piața și punerea în funcțiune a ambarcatiunilor complete, dacă:

a) poarta marcajul național de conformitate CS, prevăzut în anexa nr. 2 la , aplicat de producător sau de reprezentantul autorizat al acestuia, care semnifica conformitatea produsului cu prevederile prezentei hotărâri, și sunt însoțite de declarația de conformitate prevăzută în anexa nr. 3, redactată în limba română;

b) poarta marcajul european de conformitate CE, prevăzut în anexa nr. 3 la , aplicat de un producător dintr-un stat membru al Uniunii Europene, și sunt însoțite de declarația de conformitate, tradusa în limba română.

(2) Se considera ca sunt respectate cerințele esențiale prevăzute la art. 4 și se admite introducerea pe piața a ambarcatiunilor parțial construite și echipate dacă pentru acestea exista o declarație emisă de către constructor sau de reprezentantul autorizat al acestuia ori de către importator, conform prevederilor cuprinse în anexa nr. 4 lit. A, potrivit căreia respectivele ambarcatiuni sunt destinate spre a fi finalizate de alți producători.

(3) Se considera ca sunt respectate cerințele esențiale prevăzute la art. 4 și se admite introducerea pe piața a componentelor prevăzute în anexa nr. 1, care poarta marcajul CS sau CE, care semnifica conformitatea cu cerințele esențiale aplicabile, atunci când respectivele componente urmează să fie încorporate într-o ambarcatiune de agrement, potrivit unei declarații emise de către constructor, conform prevederilor cuprinse în anexa nr. 4 lit. B, sau de reprezentantul autorizat al acestuia ori de către importator.

(4) Cu ocazia organizării saloanelor, expozițiilor și prezentarilor, ambarcatiunile și componentele prevăzute la art. 1 alin. (1), care nu sunt conforme prevederilor prezentei hotărâri, pot fi expuse cu condiția ca un anunț vizibil sa indice faptul ca respectivele produse nu pot fi introduse pe piața și nici nu pot fi puse în funcțiune până când nu vor fi îndeplinite prevederile prezentei hotărâri.

(5) În cazul în care ambarcatiunilor și componentelor prevăzute la art. 1 alin. (1) le sunt aplicabile și alte reglementări care, de asemenea, impun aplicarea marcajului CS, acest marcaj indica conformitatea produsului cu prevederile tuturor reglementărilor aplicabile.