Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 312 din 4 aprilie 2002 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa a ambarcatiunilor de agrement
- Capitolul 1 Dispoziţii generale
- Secţiunea a 2-a Definiţii
(1) În sensul prezentei hotărâri următorii termeni se definesc astfel:
a) ambarcatiune de agrement - orice ambarcatiune, indiferent de tip și de modul de propulsie, al carei corp are o lungime de la 2,5 m până la 24 m, masurata conform standardelor armonizate aplicabile, și care este destinată să fie utilizata în scopuri sportive și recreative;
b) producător - persoana responsabilă pentru proiectarea și fabricarea ambarcatiunilor complete sau care preia ambarcatiuni parțial construite și echipate pentru a realiza ambarcatiuni complete, cu scopul de a le introduce pe piața în nume propriu;
c) constructor - persoana responsabilă pentru proiectarea și fabricarea ambarcatiunilor parțial construite și echipate sau a componentelor pentru ambarcatiuni, cu scopul de a le introduce pe piața în nume propriu;
d) punere în funcțiune - prima utilizare a produsului pe teritoriul României de către utilizatorul final;
e) organism de control - organism desemnat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței pentru verificarea respectării prevederilor prezentei hotărâri.
(2) Termenii definiți la alin. (1) se completează cu termenii definiți la privind evaluarea conformitatii produselor.