Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 344 din 11 aprilie 2002 privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale pe anul 2002 pentru agentii economici monitorizati potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 866/2001

Articolul 4

Articolul 4

Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 344 din 11 aprilie 2002 privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale pe anul 2002 pentru agentii economici monitorizati potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 866/2001

(1) În trimestrele II, III și IV ale anului 2002 agentii economici prevăzuți la art. 1 vor retine din fondul de salarii stabilit potrivit art. 2 alin. (2) o sumă reprezentand 4% din fondul de salarii aferent fiecarui trimestru, care se va utiliza numai cu avizul ministrului sau, după caz, al conducătorului autorității publice centrale, respectiv al presedintelui Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului.

(2) Utilizarea sumelor prevăzute la alin. (1) se aproba astfel încât, cumulat de la inceputul anului, fondul de salarii consumat de agentii economici prevăzuți la art. 1 să se incadreze în plafoanele stabilite.