Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 1.938 din 18 decembrie 2001 pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România - RNTR 2
(1) Pentru omologarea de tip a autoturismelor și autoutilitarelor ușoare cu masa totală maxima autorizata până la 3,5 tone emisiile poluante nu trebuie să depășească limitele prevăzute în Directiva 70/220/CEE , astfel cum a fost modificată prin Directiva 1999/102/CE , până la data de 31 decembrie 2006 pentru treapta A (EURO 3) și începând cu data de 1 ianuarie 2007 pentru treapta B (EURO 4).
(2) Pentru omologarea individuală, la prima înmatriculare în România, a autoturismelor și autoutilitarelor ușoare cu masa totală maxima autorizata până la 3,5 tone emisiile poluante provenite din gazele de evacuare nu trebuie să depășească limitele prevăzute în Directiva 70/220/CEE , astfel cum a fost modificată prin Directiva 1999/102/CE , începând cu data de 1 ianuarie 2002 pentru treapta A (EURO 3).
(3) Pentru vehiculele fabricate în România prevederile alin. (1) se aplică începând cu datele de 1 ianuarie 2004 (EURO 3) și 1 ianuarie 2007 (EURO 4) iar prevederile alin. (2) se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2005 (EURO 3).