Articolul 20
Art. 20 din INSTRUCŢIUNI nr. 103 din 26 februarie 1970 pentru executarea prevederilor Legii nr. 73/1969 privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante
- Capitolul 2 Eliberarea autorizaţiilor
Centrocoop - Centrala de achiziții și contractari - Direcția tehnica plante medicinale are obligația ca după încheierea contractarilor sa înainteze anual Ministerului Sănătății - Direcția farmaceutica și a aparaturii medicale tabele din care să rezulte denumirea organizațiilor cu care s-au încheiat contracte, sediul acestora, precum și suprafețele ce urmează să fie insamintate. Tabelele se vor inainta în termen de 30 de zile de la data încheierii campaniei de contractari. Situațiile ce se pot ivi ulterior inaintarii tabelelor (încheieri de noi contracte, schimbarea destinației unui contract etc.) se vor comunică Ministerului Sănătății - Direcția farmaceutica și a aparaturii medicale în termen de 30 de zile de la ivirea lor.