Începe proba gratuită

LEGE nr. 58 din 1 noiembrie 1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din LEGE nr. 58 din 1 noiembrie 1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale

  1. Capitolul 1 DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND SISTEMATIZAREA TERITORIULUI ŞI A LOCALITĂŢILOR

Prin sistematizare trebuie să se asigure apărarea și buna gospodărire a fondului funciar, fiind interzisă micșorarea suprafeței agricole, urmărindu-se restrîngerea la minimum a suprafețelor construibile, simplificarea și rationalizarea rețelei de drumuri comunale și de cimp, gruparea și amplasarea liniilor de telecomunicații și a celor de transport și distribuire a energiei electrice de-a lungul și în imediata apropiere a căilor de comunicație, a digurilor și canalelor de irigații și desecări. Trenurile ocupate de construcții, drumuri, canale, diguri și rețele electrice și de telecomunicații, care se eliberează prin lucrările de sistematizare, vor fi redate producției agricole de către deținători. Comitetele executive ale consiliilor populare controlează și răspund de redarea terenurilor în producția agricolă la termenele stabilite.

Pentru localitățile urbane și rurale se vor stabili perimetre construibile, care se aproba prin lege. În cadrul perimetrelor construibile vor fi cuprinse suprafețele de teren necesare pentru construcții de locuințe, clădiri social-culturale, obiective industriale, construcții agrozootehnice, străzi, spații verzi și de odihnă, precum și alte construcții și amenajări tehnico-edilitare necesare asigurării funcțiunilor economice și sociale ale localităților.

Pentru amplasarea construcțiilor industriale, agrozootehnice și social-culturale se va urmări utilizarea terenurilor degradate sau improprii agriculturii, iar în cazul în care nu exista astfel de terenuri și construcțiile se amplaseaza pe terenuri aflate în producția agricolă, se vor stabili totodată suprafețele de teren echivalente ce se vor reda agriculturii, potrivit legii.

Pentru utilizarea terenurilor degradate se vor lua din timp măsurile necesare pregătirii lor în vederea realizării construcțiilor.

Construcțiile de orice fel se amplaseaza în perimetrul construibil, cu respectarea prevederilor schitei de sistematizare.

Amplasarea obiectivelor de investiții și de producție în afară perimetrului construibil, stabilit prin lege, se poate face numai în cazuri excepționale, pe baza aprobării prealabile prin decret prezidential.

Se interzice executarea de lucrări de rețele de distribuție a energiei electrice, de alimentare cu apa, canalizare, străzi și alte dotări tehnico-edilitare pentru construcții situate în afară perimetrelor construibile.