Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 1 din 23 februarie 2005 privind sistemele de plăţi care asigură compensarea fondurilor

Articolul 29

Articolul 29

Art. 29 din REGULAMENT nr. 1 din 23 februarie 2005 privind sistemele de plăţi care asigură compensarea fondurilor

  1. Titlul III Măsuri de remediere şi sancţiuni

(1) Urmatoarele fapte pot atrage aplicarea de către Banca Naționala a României administratorilor de sisteme de plati care asigura compensarea fondurilor și/sau participantilor compensatori de măsuri de remediere și/sau sancțiuni prevăzute în legislatia bancara:

a) neconstituirea de către un participant compensator a garantiilor unilaterale până cel puțin la nivelul plafonului tehnic de garantare unilaterala, în conformitate cu prevederile prezentului regulament, ale contractelor de constituire și executare a garantiilor incheiate cu Banca Naționala a României, și cu cele ale regulilor sistemelor ReGIS și SaFIR;

b) orice alta nerespectare a prevederilor prezentului regulament și a masurilor de remediere dispuse de Banca Naționala a României în aplicarea acestuia.

(2) În cazul nerespectarii prevederilor prezentului regulament, Banca Naționala a României poate aplica administratorilor de sisteme și/sau participantilor compensatori măsuri de remediere și/sau sancțiuni prevăzute în legislatia bancara.

Alin. (1) al art. 29 a fost modificat de pct. 14 al , .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.