Articolul 5
Art. 5 din LEGE nr. 137 din 28 martie 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
- Capitolul II Diminuarea participației statului
- Secţiunea 1 Vânzarea de acțiuni
(1) Acțiunile se pot vinde la prețul de piața rezultat din raportul dintre cerere și ofertă, chiar dacă acest preț este inferior prețului de ofertă stabilit de instituția publică implicată. Instituția publică implicată este singura autoritate competentă să decidă asupra oportunității încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, având în vedere pe lângă preț și celelalte elemente care compun ofertă de cumpărare. Instanțele judecătorești sau arbitrale nu se pot pronunța asupra oportunității încheierii tranzacției, ci doar asupra legalității acesteia.
(2) Pentru fiecare societate comercială stabilită prin hotărâre a Guvernului, în raport de domeniul de activitate, mărimea capitalului social, numărul de salariați, situația financiară, gradul de dezvoltare industrială și de rata șomajului zonei unde își desfășoară activitatea societatea comercială, vânzarea pachetului de acțiuni deținut de către instituția publică implicată se va face la prețul simbolic reprezentând echivalentul unui euro. În acest caz instituția publică implicată selectează cumpărătorul în funcție de celelalte elemente ale ofertei de cumpărare, respectiv: volumul investițiilor angajate, numărul de locuri de muncă ce urmează să fie create și capitalul de lucru. Criteriile de selecție și condițiile detaliate în care se va efectua vânzarea se vor stabili prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei legi.
(3) Nu pot participa la procesul de privatizare persoane fizice sau juridice, române ori străine, care au avut contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate cu oricare instituție publică implicată și care au fost rezolvate din cauze imputabile acestora printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrală definitivă și irevocabilă sau ca efect al condițiilor de rezoluțiune stipulate în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni, precum și cei care înregistrează datorii bugetare restante.