Articolul 21
Art. 21 din ORDIN nr. 159 din 21 martie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind autorizarea persoanelor juridice pentru efectuarea de operaţiuni de comerţ exterior cu produse strategice în baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice
- Anexa 1
- Capitolul 6 Dispoziţii finale
(1) Condițiile care au stat la baza eliberării autorizației trebuie menținute pe durata de valabilitate a acesteia.
(2) Titularul autorizației este obligat sa declare Agenției orice modificare față de datele înscrise în autorizație, apărute ulterior eliberării acesteia, în termen de maximum 10 zile de la aparitie.
(3) În cazul în care asemenea modificări schimba condițiile în temeiul cărora a fost emisă autorizația, aceasta este anulată, iar declararea modificărilor poate fi considerată ca o noua cerere de autorizare.
(4) Autorizațiile pot fi utilizate numai de titularii acestora, în scopurile pentru care au fost eliberate, cu respectarea limitelor și a condițiilor prevăzute în acestea, și nu pot fi cesionate direct sau indirect.
(5) Autorizația nu garantează eliberarea licențelor pentru operațiunile solicitate și nu poate fi folosită ca document de bonitate în relațiile comerciale.