Articolul 2
Art. 2 din LEGE Nr. 12 din 26 iulie 1974 privind piscicultura şi pescuitul
- Capitolul 1 Dispoziţii generale
Apele naturale, curgătoare și stătătoare de pe întreg teritoriul Republicii Socialiste România, inclusiv apele maritime interioare și marea teritorială, cît și terenurile acoperite cu apa ca urmare a indiguirilor sau bararilor de vai - heleșteie, iazuri, lacuri de acumulare -, care servesc sau oferă condiții pentru înmulțirea, creșterea și pescuitul peștelui, crustaceelor sau altor animale acvatice, sînt considerate, în sensul prezentei legi, bazine piscicole.
De asemenea, sînt considerate ca făcînd parte temporar din bazinele piscicole apele de pe zonele inundabile, numai pe perioada pînă la retragerea viiturilor, dacă oferă condițiile prevăzute la alineatul precedent.
Bazinele piscicole se împart, din punct de vedere al exploatării, în bazine amenajate și bazine naturale. Acestea pot fi grupate pe zone sau complexe distincte avînd denumiri proprii.
Helesteiele, iazurile, lacurile de acumulare, apele curgătoare de munte în care s-au executat lucrări de amenajări piscicole și pastravariile sînt bazine piscicole amenajate.
Celelalte bazine piscicole sînt considerate bazine piscicole naturale.