Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 99 din 7 februarie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Diplomatice
(1) Organele de conducere ale Academiei Diplomatice sunt:
a) președintele;
b) Colegiul diplomatic;
c) Consiliul academic.
(2) Președintele Academiei Diplomatice este, de drept, ministrul afacerilor externe. El este și președintele Colegiului diplomatic și reprezintă Academia Diplomatică în raporturile cu terții.
(3) Colegiul diplomatic este organul de conducere cu rol consultativ, asigurând orientarea generală a activității Academiei Diplomatice. Din cadrul Colegiului diplomatic al Academiei Diplomatice face parte un număr de 7 ambasadori și alți diplomati cu experienta din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
(4) Conducerea operativă a Academiei Diplomatice este asigurata de Consiliul academic, condus de un director general, numit prin ordin al ministrului afacerilor externe, în condițiile legii. Componenta Consiliului academic este asigurata de un număr de 5 persoane, printre care academicieni, profesori universitari și diplomati cu experienta didactica din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
(5) În lipsa președintelui, directorul general reprezintă Academia Diplomatică în relațiile cu terții. Ordonatorul de credite este directorul general care se afla în subordonarea președintelui Academiei Diplomatice.
(6) Structura organizatorică a Academiei Diplomatice, componenta Colegiului diplomatic și a Consiliului academic, precum și atribuțiile acestora se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.