Articolul 8
Art. 8 din LEGE Nr. 5 din 29 martie 1974 privind atribuţiile şi răspunderile Comitetelor oamenilor muncii, directorilor, inginerilor şefi, contabililor şefi, sefilor de ferme şi ale celorlalte
- Capitolul 2 Atribuţii şi raspunderi
Contabilul șef are următoarele atribuții și raspunderi:
a) asigura respectarea riguroasă a disciplinei financiar-bancare și răspunde de gospodărirea judicioasă a bunurilor materiale din unitățile agricole de stat;
b) împreună cu directorul și inginerul șef asigura și răspunde de realizarea unor venituri maxime, cu cheltuieli materiale și forta de muncă minime, organizează și urmărește aplicarea unui regim strict de economii și în primul rind la fondul de salarii, care să contribuie la creșterea eficientei economice a întregii activități;
c) împreună cu directorul angajează unitatea în relațiile contractuale și economico-financiare cu banca și alte instituții, întreprinderi și organizații economice;
d) asigura și răspunde de finanțarea și creditarea activității de producție și investiții, de rambursarea creditelor de către unitatea agricolă de stat și de îndeplinirea celorlalte obligații financiare la termenele stabilite;
e) răspunde de întocmirea proiectului planului de producție, venituri și cheltuieli și asigura controlul și urmărirea realizării planului;
f) asigura și răspunde de valorificarea superioară a produselor unității atît la export, cît și la intern; acolo unde exista director comercial, atributia și răspunderea revin acestuia;
g) îndrumă, controlează și răspunde de activitatea de evidenta economică ținuta de cadrele de specialitate din ferma, din sectoarele de deservire, precum și de activitatea celorlalte cadre economice și a gestionarilor.