Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 32 din 30 ianuarie 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare

Articolul 38

Articolul 38

Art. 38 din ORDONANTA nr. 32 din 30 ianuarie 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare

  1. Capitolul 8 Dispozitii finale şi tranzitorii

(1) Pentru serviciile prestate în regim de gestiune delegata autoritățile administrației publice locale care au sub autoritate servicii publice de alimentare cu apa și de canalizare vor organiza licitatii publice pentru incheierea contractului de delegare a gestiunii, conform prevederilor prezentei ordonante. În cazul în care nu a fost desemnat nici un castigator în urma celei de-a doua licitatii publice, concedentul poate decide inițierea procedurii de negociere directa.

(2) În vederea incheierii contractelor de delegare consiliile locale, consiliile judetene și Consiliul General al Municipiului București au obligația de a elabora și aproba studiile de specialitate pentru stabilirea solutiilor de delegare a gestiunii serviciilor, precum și documentația de pregatire a licitațiilor aferente delegării, în termen de 6 luni de la luarea deciziei privind delegarea gestiunii serviciului, demarand procedurile de licitație în termen de doua luni de la aprobarea documentelor de licitație.

(3) În cazul reorganizarii sau lichidarii judiciare a operatorilor care au incheiat contracte de delegare a gestiunii în condițiile prezentei ordonante, consiliile locale, consiliile judetene și Consiliul General al Municipiului București vor organiza noi licitatii în scopul desemnarii unui operator.

Alin. (1) al .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.