Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 32 din 30 ianuarie 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare

Articolul 34

Articolul 34

Art. 34 din ORDONANTA nr. 32 din 30 ianuarie 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare

  1. Capitolul 7 Raspunderi şi sancţiuni

(1) Constituie contraventii și se sancționează cu amendă urmatoarele fapte:

a) prestarea uneia dintre activitățile reglementate de prezenta ordonanță fără existenta atestării legale sau fără contract de delegare a gestiunii, cu amendă de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei;

b) încredințarea unui contract de delegare a gestiunii serviciilor de apa și/sau de canalizare fără licitație publică sau unui prestator neatestat, cu amendă de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei.

(2) Consiliile locale, consiliile judetene și Consiliul General al Municipiului București vor stabili faptele care constituie contraventii în domeniul serviciilor publice de apa și de canalizare, altele decat cele prevăzute la alin. (1), potrivit prevederilor privind regimul juridic al contraventiilor.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.