Articolul 62
Art. 62 din ORDONANTA nr. 36 din 30 ianuarie 2002 privind impozitele şi taxele locale* )
- Capitolul 11 Dispoziţii comune
(1) Contribuabilii sunt obligați să depună declarațiile de impunere la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale pe a căror rază teritorială se afla bunurile impozabile sau taxabile, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestora, în vederea determinării valorilor impozabile, precum și a impozitelor sau taxelor aferente.
(2) Verificarea datelor înscrise în declarația de impunere se face prin confruntare cu cele existente în registrele agricole sau în orice alte evidente specifice cadastrului imobiliar-edilitar, precum și cu cele din evidența contabilă a contribuabililor, după caz.
(3) În cazurile contribuabililor care nu depun declarația de impunere potrivit dispozițiilor legale, impozitul pe clădiri se poate stabili din oficiu pe baza evidentelor prevăzute la alin. (2).
(4) Pentru mijloacele de transport declarațiile se depun, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestora, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a carei raza teritorială contribuabilii asi au domiciliul, sediul sau punctele de lucru, după caz.
(5) Dacă au intervenit schimbări care conduc la modificarea impozitului sau a taxei datorate, declarațiile de impunere se depun în termen de 30 de zile.
(6) Contribuabilii, persoane juridice, calculează impozitul sau taxa datorată anual și depun declarația de impunere până la data de 31 ianuarie a anului fiscal la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a carei raza teritorială se afla clădirea, terenul sau orice alte bunuri impozabile ori taxabile, după caz.