Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 25 din 30 ianuarie 2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din ORDONANŢĂ nr. 25 din 30 ianuarie 2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale

  1. Capitolul II

(1) Cumpărătorul, reprezentanții legali ai acestuia sau reprezentanții legali ai societății privatizate sunt obligați să comunice Autorității, în cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, situația în care societatea este sau urmează să fie supusă unei proceduri de fuziune, divizare, lichidare voluntară, dizolvare, reorganizare judiciară sau faliment, dacă prin contract nu este prevăzut altfel.

Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 8 al .

(2) Aceeași obligație le revine reprezentanților legali ai cumpărătorului persoana juridică, în situația în care pentru acesta a fost declansata una dintre procedurile prevăzute la alin. (1).

(3) În cazul divizării/fuziunii societății și/sau a cumpărătorului persoana juridică, cumpărătorul este obligat sa încheie cu Autoritatea un act adițional la contract, prin care va fi stabilit modul de derulare a contractului din punct de vedere al obligațiilor asumate.

Art. 9

a fost modificat de pct. 6 al art. 1 din ORDONANȚA nr. 40 din 30 ianuarie 2003 .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.