Articolul 23
Art. 23 din REGULAMENT nr. 1 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul de transfer de fonduri de mare valoare
- Capitolul IV Dispoziţii finale
- Secţiunea 1 Comisioane
(1) Pentru serviciile oferite în cadrul sistemului de transfer de fonduri de mare valoare, Banca Națională a României, prin intermediul TransFonD, percepe automat comisioane participanților, alții decât Banca Națională a României și Trezoreria Statului.
(2) Participanții-plătitori și participanții-beneficiari datorează următoarele comisioane:
a) 150.000 lei pentru fiecare plată de mare valoare decontată prin intermediul sistemului de transfer de fonduri de mare valoare, cu excepția celor prevăzute la lit. b) și la alin. (3);
b) 300.000 lei pentru fiecare plată aferentă depozitelor la Banca Națională a României și dobânzilor corespunzătoare acestora.
(3) În mod excepțional participanții-plătitori datorează următoarele comisioane:
a) 300.000 lei pentru fiecare plată de mare valoare prelucrată prin intermediul sistemului de transfer de fonduri de mare valoare, transmisă în ultima jumătate de oră a intervalului de recepție stabilit în anexa nr. 2;
b) 300.000 lei pentru fiecare plată de mare valoare refuzată pe motiv de lipsă de disponibilități în contul participantului-plătitor.