Începe proba gratuită

NORMA nr. 5 din 21 decembrie 2001 privind documentaţia necesară în vederea autorizării operaţiunilor financiar-bancare, prevăzute de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 159/2001

Articolul 4

Articolul 4

Art. 4 din NORMA nr. 5 din 21 decembrie 2001 privind documentaţia necesară în vederea autorizării operaţiunilor financiar-bancare, prevăzute de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 159/2001

Documentația necesară pentru obținerea autorizari este cea cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentele norme. Persoanele juridice menționate la art. 1, prin intermediul cărora urmează să se efectueze operațiunea, vor solicita pentru/de la persoanele înscrise în lista prevăzută la art. 5 din ordonanța documentația necesară, după cum urmează:

a) pentru operațiunile de cont curent: D1-D4 și D6 din anexa;

b) pentru operațiunile de cont de capital: D1-D6 din anexa;

c) pentru operațiuni de schimb valutar, în funcție de natura operațiunii în vederea căreia se efectuează schimbul valutar documentele prevăzute la lit. a) ori b).

Pentru situațiile în care documentele care stau la baza operațiunii sunt redactate în format electronic, acestea vor fi acceptate dacă sunt emise în condițiile respectării prevederilor legale în materie.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.