Articolul 88
Art. 88 din DECRET nr. 689 din 1973 cu privire la aprobarea Statutului pentru organizarea activităţii şi promovarea personalului de cercetare
- Capitolul 5 PERFECŢIONAREA, ACTIVITATEA ÎN PRODUCŢIE ŞI ÎNVĂŢĂMÎNT, DREPTURILE MATERIALE, DISTINCŢII, PREMII ŞI RĂSPUNDEREA MATERIALĂ SAU DISCIPLINARĂ ÎN ACTIVITATEA DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
- Secţiunea 3 Drepturi materiale, distincţii şi premii
Personalul de cercetare științifică care ocupa funcții de conducere în unitățile de cercetare și proiectare este remunerat cu salariul tarifar corespunzător gradului profesional obținut și cu o indemnizație lunară stabilită potrivit reglementărilor în vigoare, diferențiată în raport cu funcția de conducere îndeplinită, complexitatea și importanța activității pe care o conduce, precum și în raport cu mărimea unității sau a compartimentului condus.
Profesorii, conferentiarii și lectorii (șefii de lucrări) din învățămîntul superior, numiți în funcțiile de conducere prevăzute la alineatul precedent, primesc salariul tarifar al funcției didactice de baza și indemnizația corespunzătoare funcției de conducere pe care o ocupa în unitățile de cercetare și proiectare.
Mărimea indemnizațiilor de conducere se stabilește de către academiile de științe, institutele centrale de cercetare de ramura, ministere sau organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, după caz, în limitele prevăzute de lege.
Indemnizațiile de conducere acordate în condițiile prezentului articol vor fi analizate anual de Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie, care va confirma mărimea lor sau va recomanda modificarea lor pentru perioada următoare, în funcție de volumul și complexitatea activității desfășurate.