Începe proba gratuită

LEGE nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date

Articolul 30

Articolul 30

Art. 30 din LEGE nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date

  1. Capitolul VII Transferul în străinătate al datelor cu caracter personal

Transferul de date este întotdeauna permis în următoarele situații:

a) când persoana vizata și-a dat în mod explicit consimțământul pentru efectuarea transferului; în cazul în care transferul de date se face în legătură cu oricare dintre datele prevăzute la art. 7 , 8 și 10 , consimțământul trebuie dat în scris;

b) când este necesar pentru executarea unui contract încheiat între persoana vizata și operator sau pentru executarea unor măsuri precontractuale dispuse la cererea persoanei vizate;

c) când este necesar pentru încheierea sau pentru executarea unui contract încheiat ori care se va încheia, în interesul persoanei vizate, între operator și un terț;

d) când este necesar pentru satisfacerea unui interes public major, precum apărarea naționala, ordinea publică sau siguranța naționala, pentru buna desfășurare a procesului penal ori pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiție, cu condiția ca datele să fie prelucrate în legătură cu acest scop și nu mai mult timp decât este necesar;

e) când este necesar pentru a proteja viața, integritatea fizica sau sănătatea persoanei vizate;

f) când intervine ca urmare a unei cereri anterioare de acces la documente oficiale care sunt publice ori a unei cereri privind informații care pot fi obținute din registre sau prin orice alte documente accesibile publicului.