Începe proba gratuită

LEGE Nr. 81 din 20 noiembrie 1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică şi privată şi economiei vinatului

Articolul 7

Articolul 7

Art. 7 din LEGE Nr. 81 din 20 noiembrie 1993 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică şi privată şi economiei vinatului

Pagubele produse de către animalele de vinat deținătorilor de terenuri agricole se stabilesc, în condițiile legii, la cererea acestora, de către reprezentanții administrației locale împreună cu împuternicitul fondului de vinatoare și partea pagubita și se suporta de către deținătorii acestor fonduri. Despăgubirile vor fi plătite deținătorilor terenurilor respective, în cel mult 2 luni de la data obținerii titlului executoriu. În caz de neplata la termen, organele competente vor proceda conform ultimului alineat al art. 6.

În cazul neprezentarii împuternicitului fondului de vinatoare în termen de 48 de ore de la anunțarea sa, constatarea se va putea face numai de către reprezentantul administrației locale, partea pagubita și doi martori neutri.