Articolul 31
Art. 31 din REGULAMENTUL Nr. 5/2001 privind organizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii pentru produse, servicii sau lucrări prin intermediul burselor de mărfuri
- Capitolul 4 Condiţii privind desfăşurarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii
- Secţiunea 1 Proceduri de atribuire a contractelor de achiziţii
(1) Comisia de atribuire transmite tuturor candidaților selectați invitații de participare la negociere, în care se vor specifică în mod obligatoriu:
a) nivelul taxei de înscriere la negociere;
b) data la care vor avea loc consultări și negocieri comune cu toți candidații selectați.
(2) Se pot înscrie la negocieri candidații selectați care au primit invitația de participare la negociere și care au achitat taxa pentru documentația aferentă elaborării și prezentării ofertei.
(3) Consultarile și negocierile vor fi purtate asupra prevederilor finale ale documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei, iar ședințele vor avea ca rezultat întocmirea documentației finale și remiterea acesteia tuturor candidaților selectați care au participat la negociere în vederea înscrierii la licitație.