Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 653 din 25 septembrie 2001 privind asistenţa medicală a prescolarilor, elevilor şi studenţilor
(1) Asistența medicală a prescolarilor din grădinițele cu program prelungit și săptămânal se asigura în timpul programului acestor unități prin arondarea la cabinetele medicale din unitățile școlare cele mai apropiate, iar în afară programului se asigura de către medicii de familie pe listele cărora sunt înscriși copiii.
(2) Asistența medicală preventivă, inclusiv imunizarile obligatorii prevăzute în Programul național de imunizari, precum și asistența medicală curativă în cadrul unităților de învățământ fără personal medico-sanitar se asigura de medicii de familie, în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia.
(3) Asistența medicală curativă a elevilor și studenților care învață în alta localitate decât cea în care domiciliază și care prezintă afecțiuni acute care nu necesita internare în spital este asigurata de medicii cabinetelor medicale din școli și unități de învățământ superior.
(4) Asistența medicală de specialitate a elevilor și studenților prevăzuți la alin. (3) este asigurata de unitățile de asistența medicală ambulatorie de specialitate care au relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, pe baza biletelor de trimitere eliberate de medicii cabinetelor medicale din școli sau din unități de învățământ superior.
(5) Asistența medicală spitaliceasca a elevilor și studenților prevăzuți la alin. (3) se asigura pe baza biletului de trimitere eliberat de medicii cabinetelor medicale din școli și unități de învățământ superior.