Articolul 9
Art. 9 din LEGEA nr. 73 din 3 noiembrie 1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ
- Capitolul II Organizarea Consiliului Legislativ
(1) Consiliul Legislativ este condus de președintele Consiliului, iar fiecare secție, de un președinte de secție.
(2) Președintele Consiliului Legislativ și președinții de secții se numesc, pentru un mandat de 5 ani, prin votul majorității deputaților și senatorilor prezenți, reuniți în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a câte trei propuneri ale birourilor permanente pentru fiecare funcție, cu avizul comisiilor juridice reunite. Aceștia își exercită atribuțiile de la data depunerii, în mod individual, a jurământului prevăzut la alin. (3) în fața președinților celor două Camere.
(la 25-07-2024, Alineatul (2), Articolul 9, Capitolul II a fost modificat de )
Notă
Conform , , mandatele președintelui Consiliului Legislativ și președinților de secție aflate în curs încetează la 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi și pot fi reînnoite o singură dată.
(3) Jurământul va avea următorul conținut:
Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și să-mi îndeplinesc cu onoare și conștiință profesională atribuțiile ce-mi revin. Așa să-mi ajute Dumnezeu!
(3^1) Jurământul poate fi depus și fără formula religioasă.
(la 25-07-2024, Articolul 9, Capitolul II a fost completat de )
(3^2) Mandatul președintelui Consiliului Legislativ și al președinților de secții poate fi reînnoit o singură dată, în condițiile prevăzute la alin. (2) .
(la 25-07-2024, Articolul 9, Capitolul II a fost completat de )
(4) Funcția de președinte al Consiliului Legislativ este asimilată celei de ministru, iar funcția de președinte de secție, celei de secretar de stat.