Articolul 13
Art. 13 din DECRET Nr. 587 din 24 octombrie 1973 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil
- Capitolul 3 Punerea în funcţiune şi exploatarea instalaţiilor şi aparatelor
Pentru instalațiile și aparatele prevăzute în anexa nr. 1, procurate din import, organizațiile socialiste beneficiare și întreprinderile de comerț exterior vor prevedea în fișele tehnice, respectiv în contracte, condițiile corespunzătoare respectării prevederilor din prescripțiile tehnice în vigoare în Republica Socialistă România.
În cazul în care exista deosebiri între prescripțiile după care se oferă instalatia sau aparatul de către furnizor și cele în vigoare în Republica Socialistă România, ele vor fi stabilite de organizația socialistă beneficiara și întreprinderea de comerț exterior și vor fi prezentate Inspecției pentru cazane, recipiente sub presiune și instalații de ridicat, spre avizare, înaintea perfectarii contractului; este interzisă contractarea fără acest aviz.
Organizațiile socialiste beneficiare și întreprinderile de comerț exterior vor asigura, prin contractul extern, condițiile necesare efectuării verificării tehnice a instalațiilor și aparatelor, în vederea autorizării funcționarii în conformitate cu prevederile prescripțiilor tehnice în vigoare în Republica Socialistă România.