Articolul 11
Art. 11 din DECRET Nr. 587 din 24 octombrie 1973 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil
- Capitolul 2 Proiectarea, omologarea, construirea şi montarea instalaţiilor şi aparatelor prevăzute în anexa nr. 3
- Secţiunea 3 Construirea, montarea şi repararea
Organizațiile socialiste autorizate sa construiască, sa monteze și sa repare instalațiile și aparatele au, în conformitate cu prescripțiile tehnice, următoarele obligații și raspunderi:
a) să execute lucrările menționate în conformitate cu proiectele, cu prevederile procesului tehnologic de execuție, cu cele din documentația de omologare, precum și cu cele din prescripțiile tehnice, raspunzind de aplicarea corespunzătoare a acestora;
b) sa pregătească și să prezinte instalațiile și aparatele, precum și toate documentațiile tehnice necesare, în timpul și la sfîrșitul construirii, montarii și repararii, la verificarea tehnica care se executa de personalul Inspecției pentru cazane, recipiente sub presiune și instalații de ridicat;
c) sa folosească, în lucrările de construire, montare și reparare, personal calificat; sudorii vor fi autorizați de Inspecția pentru cazane, recipiente sub presiune și instalații de ridicat.
Se interzice executarea lucrărilor de construire, montare și reparare cu sudori neautorizati;
d) sa întocmească și să livreze, odată cu instalațiile și aparatele, documentația tehnica prevăzută de prescripțiile tehnice.