Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÎREA nr. 70 din 17 februarie 1993 privind aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene privind stabilirea, privilegiile şi imunităţile delegaţiei Comisiei Comunităţilor Europene în România
1. Delegația comisiei, șeful și membrii acesteia, precum și membrii familiilor lor și alte persoane incluse în componenta acestora vor avea, pe teritoriul României, drepturile, privilegiile și imunitățile, precum și îndatoririle ce decurg din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice, din 18 aprilie 1961, acordate și, respectiv, asumate de către misiunile diplomatice acreditate în România, șeful și membrii acestor misiuni, precum și membrii familiilor lor și alte persoane incluse în componenta acestora.
2. Celelalte prevederi ale Convenției de la Viena din 18 aprilie 1961 referitoare la relațiile diplomatice vor fi aplicabile mutatis mutandis.
3. Aceste drepturi, privilegii și imunități vor fi acordate cu condiția ca, în conformitate cu dispozițiile art. 12 al Protocolului Comunităților Europene cu privire la privilegii și imunități, anexa a tratatului, prin care se constituie un singur Consiliu și o singura Comisie a Comunităților Europene, adoptat la Bruxelles la 8 aprilie 1965, statele membre ale Comunităților Europene sa acorde aceleași drepturi, privilegii și imunități Misiunii României, șefului și membrilor acesteia, precum și membrilor familiilor lor și altor persoane incluse în componenta acestora.