Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 1.090 din 25 octombrie 2001 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Uzina Termoelectrica Midia" - S.A. prin reorganizarea unor activităţi din cadrul Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A.
(1) Capitalul social inițial al Societății Comerciale "Uzina Termoelectrica Midia" - S.A. este de 191.738.000 mii lei, vărsat integral la data infiintarii, este împărțit în 1.917.380 acțiuni nominative, fiecare acțiune având valoarea de 100.000 lei, și se constituie prin preluarea activului și pasivului, pe baza bilanțului contabil întocmit la data de 30 iunie 2001, aferent Centralei Electrice și Termice Midia-Navodari din cadrul Sucursalei Electrocentrale Constanta a Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - S.A.
(2) Capitalul social nu cuprinde bunuri proprietate publică a statului.
(3) Capitalul social al Societății Comerciale "Uzina Termoelectrica Midia" - S.A. este deținut de statul român, în calitate de acționar unic, care își exercită toate drepturile ce decurg din calitatea de acționar prin Ministerul Industriei și Resurselor.
(4) Predarea-preluarea activului și pasivului între Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice «Termoelectrica» - S.A. și societatea comercială prevăzută la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părți, până la data de 31 martie 2002.
(la 01-02-2002, Alineatul (4) din Articolul 2 a fost modificat de )
(5) Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - S.A. își diminuează în mod corespunzător patrimoniul cu activul și pasivul preluate de societatea comercială nou-înființată.
(6) Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice și Termice «Termoelectrica» - S.A. și societății comerciale înființate în condițiile art. 1 li se vor diminua pierderile înregistrate la data de 1 aprilie 2002, în condițiile legii.
(la 01-02-2002, Articolul 2 a fost completat de )