Articolul 3
Art. 3 din LEGE Nr. 66 din 7 octombrie 1993 legea contractului de management
- Capitolul 2 Părţile în contractul de management
Sunt părți în contract:
a) societatea comercială - prin consiliul sau de administrație;
b) managerul - echipa formată din maximum șapte persoane fizice, române sau străine, ori o persoană fizica sau juridică, română sau străină.
Managerul își exercită atribuțiile stabilite prin contractul de management.
Managerul, persoana fizica, unul dintre membrii echipei manageriale, desemnat de ceilalți membri ai echipei, sau unul dintre reprezentanții legali ai managerului, persoana juridică, după caz, face parte, fără a avea drept de vot și indemnizație, din consiliul de administrație al societății comerciale care are calitatea de parte în contractul de management.
a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.