Începe proba gratuită

LEGE Nr. 66 din 7 octombrie 1993 legea contractului de management

Articolul 24

Articolul 24

Art. 24 din LEGE Nr. 66 din 7 octombrie 1993 legea contractului de management

  1. Capitolul 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale

(1) Prevederile prezentei legi se completează cu dispozițiile din Codul comercial și din Codul civil, în măsura în care sunt compatibile.

(2) Consiliul de administrație al societății comerciale care are calitatea de parte în contractul de management are următoarele atribuții, suplimentar față de cele prevăzute în privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare:

a) urmărirea, lunar, a îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul de management de către manager;

b) constatarea condițiilor de încetare sau de prelungire a duratei contractului de management, după caz;

c) constatarea condițiilor de revocare a managerului, în conformitate cu prevederile legii și ale contractului de management;

d) constatarea situației de decădere din calitatea de manager.

Art. 24

a fost modificat de pct. 31 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.