Articolul 7
Art. 7 din DECRET nr. 452 din 8 august 1973 privind avizarea documentaţiilor tehnic-economice pentru investiţii
Documentațiile tehnico-economice pentru obiectivele de investiții înscrise în planul cincinal, prevăzute a se realiza prin repetarea unor capacități și obiective similare, care se vor executa pe bază de proiecte tip și refolosibile sau prin adaptarea la condițiile locale a unor documentații tehnico-economice, nu se supun avizării Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Finanțelor, Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe și băncilor finanțatoare, în cazul cînd indicatorii tehnico-economici ai acestor investiții se imbunatatesc față de realizarile anterioare sau se mențin la nivelul aprobat.