Articolul 8
Art. 8 din DECRET nr. 325 din 9 septembrie 1983 pentru majorarea retributiei personalului muncitor
(1) Constituirea și repartizarea fondului de participare la realizarea producției, a beneficiilor și la împărțirea beneficiilor, a fondului de premiere pentru realizari deosebite obținute de personalul din unitățile economice, a premiilor pentru economii de materii prime și materiale, precum și fondului de premiere anuală pentru personalul muncitor din instituțiile social-culturale, din aparatul ministerelor și celorlalte organe centrale și locale și din celelalte instituții de stat se fac, începînd cu data de 1 septembrie 1983, în condițiile prevăzute în anexa nr. 3.
(2) Sumele ce se acordă individual ca participare la realizarea producției, a beneficiilor și la împărțirea beneficiilor sau ca premii se aproba, în condițiile prevăzute de lege de consiliul oamenilor muncii. Pentru persoanele din conducerea unității aceste sume se aproba de organul de conducere colectivă al organului ierarhic superior.
(3) Sumele ce se acordă individual personalului muncitor din unitățile economice, sub forma de participare la realizarea producției, a beneficiilor și la împărțirea beneficiilor, stimularea suplimentară pentru participarea la realizarea producției pentru export, premii în cursul anului pentru realizari deosebite sau alte categorii de premii și stimulente sînt neplafonate, în condițiile indepliniri și depășirii sarcinilor de plan ce revin întreprinderii sau fabricii cu gestiune economică, la indicatorii privind producția fizica, producția destinată exportului sau planului de export, producția-marfa vinduta și încasată, producția neta și cheltuielile la 1000 lei producție-marfa.
(4) Sumele de care poate beneficia personalul de conducere și de administrație, ca participare la beneficii sau premii, se stabilesc cel mult în aceeași proporție cu media pe care o reprezintă sumele acordate, din fiecare din aceste fonduri, celorlalte categorii de personal din unitate. Proporția se determina față de retributia tarifara și indemnizația de conducere. În cazul premiilor care se acordă în cursul anului, nedepasirea proportiei medii se urmărește trimestrial, cumulat de la începutul anului.