Articolul 10
Art. 10 din DECRET nr. 325 din 9 septembrie 1983 pentru majorarea retributiei personalului muncitor
Persoanele care au beneficiat de compensații pentru majorarea prețurilor la produsele agroalimentare la energia electrica, termica, gaze naturale și alți combustibili, potrivit prevederilor și nr. 240/1982 și care ca urmare a majorării retributiei, vor avea retribuții tarifare mai mari de 4000 lei vor primi în continuare compensațiile de care au beneficiat pînă la data majorării retributiei. Pentru toate categoriile de personal muncitor, compensațiile prevăzute de se acordă în raport cu timpul lucrat, precum și pentru perioadele în care se afla în concediu legal de odihnă, concediu medical, urmează o formă de școlarizare în vederea formării sau indicarii calificării profesionale, ori este scos din producție în vederea îndeplinirii unor obligații cetățenești sau obștești.