Începe proba gratuită

DECRET nr. 282 din 11 mai 1973 privind certificarea calităţii produselor, lucrărilor şi serviciilor

Articolul 13

Articolul 13

Art. 13 din DECRET nr. 282 din 11 mai 1973 privind certificarea calităţii produselor, lucrărilor şi serviciilor

  1. Capitolul 3 Raspunderi şi sancţiuni

Documentul de certificare a calității angajează - potrivit legii - răspunderea patrimonială a unității economice producătoare, executante de lucrări, prestatoare de servicii și a organizațiilor comerciale, față de beneficiarii - persoane juridice sau fizice - care folosesc produsele, lucrările sau serviciile prevăzute în certificat.

Termenul de prescripție a acțiunii de regres a organizației comerciale - față de unitatea economică producătoare - pentru recuperarea daunelor rezultate din neîndeplinirea de către aceasta din urma a condițiilor de calitate, curge de la data plății acestor daune de către organizația comercială către beneficiar.

Personalul unității răspunde - în condițiile legii - penal, administrativ, disciplinar, material și civil, după caz, pentru nerespectarea prevederilor prezentului decret, precum și pentru daunele aduse prin încălcarea condițiilor de calitate.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.