Articolul 2
Art. 2 din LEGE Nr. 42 din 29 iunie 1993 *** Republicată privind accizele la produsele din import şi din ţara, precum şi impozitul la ţiţeiul din producţia interna şi gazele naturale
- Capitolul 1 Accizele
- Secţiunea I Sfera de aplicare
Agenții economici prevăzuți la art. 1, care cumpara de la producătorii individuali produse de natura celor prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, pentru comercializare și/sau prelucrare, sunt obligați sa calculeze și sa verse la bugetul de stat accizele aferente cantităților cumpărate.
Pentru vinul, tuica și rachiurile naturale livrate în stare vărsată de către producători agenților economici, în scopul utilizării ca materie prima pentru obținerea altor produse prevăzute în anexa nr. 1, calcularea accizelor se efectuează o singură dată numai la produsele rezultate din prelucrare.
Pentru aceleași produse prevăzute la alin. 2, provenite din import și utilizate ca materie prima, agenții economici prelucratori pot solicita, pe bază de documente justificative, restituirea accizelor plătite în vama.
Pentru alcool se datorează accize ori de câte ori intervin modificări în concentrația alcoolică.
Se datorează accize pentru toate cantitățile de alcool obținute în sistem de prestări servicii, din prelucrarea materiilor prime provenite din țara sau din import, indiferent dacă acestea se comercializează sau se introduc în fabricație pentru obținerea altor produse.