Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 1.029 din 18 octombrie 2001 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2001 al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Stiintelor Biomedicale "Victor Babes", aflat în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei

Articolul 4

Articolul 4

Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 1.029 din 18 octombrie 2001 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2001 al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Stiintelor Biomedicale "Victor Babes", aflat în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei

(1) Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.

(2) Contravenției prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile prevederile privind regimul juridic al contravențiilor.