Articolul 4
Art. 4 din CIRCULARĂ nr. 24 din 4 septembrie 2026 privind lansarea în circuitul numismatic a unei bancnote aniversare pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României - 190 de ani de la naștere și a unei coli speciale formate din 4 bancnote aniversare pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României - 190 de ani de la naștere
Pe lângă elementele de siguranță destinate publicului, bancnota aniversară pentru colecționare cu valoare nominală de 100 lei prezintă, suplimentar, elemente de siguranță adăugate prin imprimare atât pe aversul, cât și pe reversul bancnotei și detectabile cu aparatură specială, respectiv:
a) microtext imprimat continuu offset pe avers: inscripția „BNR100“, în stânga portretului;
b) microtext imprimat continuu în relief pe avers: inscripția „BANCANATIONALAAROMANIEI“, deasupra textului cu denumirea băncii centrale de emisiune și „BNR“ în interiorul cifrelor reprezentând valoarea nominală, în stânga jos;
c) microtext imprimat continuu offset pe revers: inscripția „ROMANIA“, în zona din spatele imaginii Palatului Vechi al Băncii Naționale a României;
d) microtext imprimat continuu în relief pe revers: inscripția „BNR“, în dreptunghiul din partea stângă și în cifrele reprezentând valoarea nominală, din partea dreaptă;
e) imagine gen timbru, cu valoarea nominală a bancnotei pe revers, în cifre, în stânga, pe orizontală „100“, cu luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă;
f) seria și numărul orizontal, pe revers, poziționate în centru sus, în culoare roșie în lumină normală, cu luminiscență oranj în lumină ultravioletă;
g) seria și numărul vertical, pe revers, în stânga, de culoare neagră în lumină normală, care prezintă luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă, precum și proprietăți magnetice.