Începe proba gratuită

ORDIN nr. 57 din 3 septembrie 2026 pentru modificarea și completarea Regulamentului de măsurare a cantităților de gaze naturale tranzacționate în România, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 62/2008

Articolul II

Articolul II

Art. II din ORDIN nr. 57 din 3 septembrie 2026 pentru modificarea și completarea Regulamentului de măsurare a cantităților de gaze naturale tranzacționate în România, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 62/2008

(1) Proiectele tehnice aferente instalațiilor și/sau obiectivelor din sectorul gazelor naturale elaborate în baza avizelor tehnice de racordare (ATR) emise anterior intrării în vigoare a prezentului ordin și care, la data intrării în vigoare a acestuia, se află în faza de proiectare, verificare, autorizare, execuție sau recepție, respectiv cele care până la această dată nu au fost puse în funcțiune se adaptează prevederilor noilor cerințe minime de calitate a gazelor naturale.

(2) Adaptarea prevăzută la alin. (1) se realizează prin revizuirea documentației tehnice, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile și fără a fi necesară emiterea unui nou ATR, în situația în care modificările nu afectează soluția tehnică de racordare din ATR.

(3) În situația în care adaptarea noilor cerințe minime de calitate a gazelor naturale determină modificarea soluției tehnice de racordare sau a parametrilor tehnici care au stat la baza emiterii ATR, operatorul de sistem din amonte actualizează gratuit ATR-ul, la solicitarea beneficiarului.

(4) Punerea în funcțiune a instalațiilor și/sau obiectivelor din sectorul gazelor naturale prevăzute la alin. (1) este permisă numai după demonstrarea conformității acestora cu cerințele minime de calitate a gazelor naturale prevăzute în prezentul ordin.