Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 16 din 21 august 2026 privind autorizarea furnizorilor de pensii private

Articolul 45

Articolul 45

Art. 45 din NORMĂ nr. 16 din 21 august 2026 privind autorizarea furnizorilor de pensii private

  1. Capitolul IV Dispoziții finale

(1) Toate documentele transmise A.S.F. în scopul obținerii deciziei de autorizare de constituire a societății de plată, de autorizare ca furnizor, precum și a cererilor de autorizare a persoanelor sunt numerotate și semnate, pentru conformitate, de către reprezentanții legali ai solicitantului și sunt însoțite de un opis în care acestea să fie menționate.

(2) Documentele și informațiile prevăzute în prezenta normă se transmit în limba română, iar documentele emise într-o altă limbă vor fi transmise în copie, împreună cu traducerea legalizată, cu respectarea prevederilor convențiilor la care România este parte, cu excepția documentelor care nu pot fi traduse legalizat, conform legii, care vor fi prezentate împreună cu traducerea autorizată în limba română a documentului.

(3) A.S.F. poate solicita, în scris, orice informații sau documente suplimentare, dacă cele prezentate nu sunt suficiente ori relevante pentru realizarea evaluării sau dacă documentația prezintă alte deficiențe.

(4) Solicitanții pot să prezinte, din proprie inițiativă, orice informații și documente considerate de aceștia necesare în susținerea cererii de autorizare.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.