Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 113 din 24 august 2026 privind încuviințarea desfășurării unei anchete parlamentare de către o comisie permanentă
Ancheta parlamentară prevăzută la art. 1 are drept scop și obiective analizarea și clarificarea cu privire la împrejurările în care a avut loc întâlnirea, la natura și scopul acesteia, la motivul pentru care întrevederea s-a desfășurat în biroul președintelui Senatului, precum și temele discutate cu ocazia acestei întâlniri, din ziua de 14 august 2026, în vederea aflării adevărului pentru menținerea încrederii publice în imparțialitatea și integritatea actului jurisdicțional al Curții Constituționale. Explicația privind natura întâlnirii devine legitim necesară deoarece, în raport de locul și momentul la care a avut loc aceasta (Curtea Constituțională urma să se pronunțe asupra unor cauze cu miză instituțională, inclusiv pentru formațiunea politică reprezentată de Ilie Bolojan), scopul întâlnirii trebuie clarificat transparent, având în vedere că independența unei jurisdicții depinde în egală măsură de conduita celor care exercită funcții în cadrul acesteia. Curtea Constituțională nu este o autoritate politică, ea este garantul supremației și unica autoritate de jurisdicție constituțională.