Articolul 6
Art. 6 din NORMĂ nr. 15 din 20 iulie 2026 privind capitalul social al furnizorilor de pensii private
- Capitolul II Cerințe de capital pentru autorizarea furnizorilor de plată a pensiilor private
(1) Sumele destinate participației la capitalul social al furnizorului trebuie să provină numai din surse licite, din surse proprii și nu pot proveni din credite, împrumuturi sau sume puse la dispoziție de terți, indiferent cu ce titlu, respectiv de alte persoane fizice, persoane fizice autorizate, persoane juridice sau de alte entități fără personalitate juridică.
(2) Potențialul furnizor are obligația să furnizeze informații certe și credibile privind activitatea din care provin fondurile, precum și orice alte informații necesare în acest sens, inclusiv, după caz, istoricul activităților economice ale acestuia și schema financiară, în conformitate cu valoarea acordului de tranzacționare.
(3) Informațiile furnizate de potențialul furnizor trebuie să fie prezentate într-o formă documentată, astfel încât să nu existe neclarități privind originea și transferul fondurilor.
(4) Capitalul social al furnizorului nu poate fi constituit și nici majorat prin subscripție publică și nu poate fi grevat de sarcini.