Începe proba gratuită

LEGE nr. 540 din 11 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 64/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

Articolul UNIC

Articolul UNIC

Art. UNIC din LEGE nr. 540 din 11 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 64/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

Se aprobă pentru modificarea și completarea privind executorii judecătorești, , cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul I, după punctul 1 se introduc punctele 1^1 și 1^2 cu următorul cuprins:

"1^1. La articolul 10, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

(3) Partea interesată poate cere instanței de executare recuzarea executorului judecătoresc imediat ce a aflat despre una dintre situațiile prevăzute la alin. (1), dar numai până la încheierea executării silite. Încheierea instanței prin care s-a încuviințat ori s-a respins abținerea, precum și cea prin care s-a încuviințat recuzarea nu sunt supuse nici unei cai de atac.

1^2. La articolul 33, litera c) va avea următorul cuprins:

c) propune spre aprobare ministrului justiției onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești;"

2. La articolul I punctul 2, alineatul (2) al articolului 63 va avea următorul cuprins:

"(2) Executorii judecătorești în funcție, care nu optează în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi pentru continuarea activității ca executor judecătoresc, pot fi transferati în interesul serviciului în alte funcții din sistemul justiției, pentru care îndeplinesc condițiile cerute de lege."

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 7 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VACAROIU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 11 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU