Articolul 54
Art. 54 din LEGE nr. 9 din 20 iunie 1973 privind protecţia mediului înconjurător
- Capitolul 3 Sarcini ce revin organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat, organizaţiilor cooperatiste şi altor organizaţii obşteşti
Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie, în colaborare cu ministerele, alte organe centrale, Academia Republicii Socialiste România, celelalte academii de știința și cu instituțiile de învățămînt superior, asigura pe bază de programe prioritare, dezvoltarea cercetărilor cu privire la protecția mediului înconjurător.
Prin aceste programe vor fi promovate în special, tehnologii de producție prin care să se reducă poluarea la sursa, procedee de recuperare și valorificare a substanțelor reziduale utilizabile, procedee eficiente de reținere sau neutralizare a poluantilor, precum și cercetări privind cunoașterea mecanismelor echilibrului ecologic.