Articolul 30

Pot fi declarate rezervații ori monumente ale naturii și fac obiect de protecție, în aceasta calitate, acele zone de terenuri sau de ape, precum și acele obiective naturale, distincte, care se impun a fi conservate și transmise generațiilor viitoare datorită importantei lor științifice, estetice sau raritatii.

Rezervațiile și monumentele naturii se pot constitui în:

a) parcuri naționale, care cuprind suprafețe de teren și de ape ce păstrează nemodificat cadrul natural cu flora și fauna sa, destinate cercetării științifice, recreației și turismului;

b) parcuri naturale, care cuprind suprafețe de teren în care se urmărește menținerea peisajului natural existent și a folosintelor actuale, cu posibilități de restringere a acestor folosințe în viitor;

c) rezervații naturale, ce cuprind suprafețe de teren și de ape destinate conservării unor medii de viața caracteristice și care pot fi de interes zoologic, botanic, forestier, paleontologic, geologic, speologic, limnologic, marin sau mixt;

d) rezervații științifice, ce includ suprafețe de teren și de ape, de intinderi variate destinate cercetărilor științifice de specialitate și conservării fondului genetic autohton;

e) rezervații peisagistice în care sînt cuprinse asociații de vegetație sau forme de relief de mare valoare estetica, prin a căror conservare se urmărește integritatea frumuseților naturale;

f) monumente ale naturii reprezentind asociații sau specii de plante și de animale rare sau pe cale de dispariție, arbori seculari, fenomene geologice unice - pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade și altele asemenea - precum și locuri fosilifere situate în afară sau în interiorul perimetrelor constituite, potrivit lit. a)-e).