Începe proba gratuită

LEGE nr. 9 din 20 iunie 1973 privind protecţia mediului înconjurător

Articolul 10

Articolul 10

Art. 10 din LEGE nr. 9 din 20 iunie 1973 privind protecţia mediului înconjurător

  1. Capitolul 2 Protecţia factorilor mediului înconjurător
  2. Secţiunea I Protecţia aerului

Organizațiile socialiste producătoare de motoare cu ardere interna, precum și cele care executa lucrări de reparații ori întreținere a acestora, sînt obligate sa dea garanție ca, în condițiile și pe durata de exploatare ce le vor stabili și aduce la cunoștința beneficiarilor, motoarele vor funcționa corespunzător normelor privind protecția mediului înconjurător.

Organele de stat care, potrivit legii, autoriza funcționarea și efectuează controlul tehnic al instalațiilor tehnologice, nu vor autoriza funcționarea instalațiilor generatoare de substanțe dăunătoare decît în cazul în care constata ca sînt întrunite condițiile de respectare a normelor legale privind protecția aerului.

De asemenea, organele de stat care exercită controlul tehnic al mijloacelor de transport vor certifica întrunirea condițiilor tehnice necesare circulației acestora numai în cazul în care sînt respectate normele legale referitoare la compozitia gazelor de esapare.