Articolul 27
Art. 27 din ORDONANTA nr. 24 din 25 august 1993 privind reglementarea constituirii şi funcţionarii fondurilor deschise de investiţii şi a societăţilor de investiţii ca instituţii de intermediere financiară
- Capitolul 4 Dispoziţii comune
Investițiile în valori mobiliare ale unui fond de investiții ori societăți de investiții vor fi diversificate într-un astfel de mod încât ele sa nu depășească nici una din următoarele limite:
a) 10% din totalul valorilor mobiliare emise de un singur emitent și aflate în circulație;
b) minimul dintre 5% din acțiunile cu drept de vot, emise de către un singur emitent și aflate în circulație, și suma drepturilor de vot conferite deținătorilor de astfel de acțiuni;
c) 5% din valoarea activelor sale nete în valori mobiliare, emise de către un singur emitent, înscrise la cota bursei de valori, aflate în circulație sau, după caz, garantate de către un asemenea emitent; aceasta limita poate fi majorată la 10% din valoarea activelor nete, cît timp valoarea totală a investițiilor în valori mobiliare, care individual este mai mare de 5% din valoarea activelor nete, nu depășește 25% din valoarea activelor nete ale fondului de investiții ori societății de investiții;
d) 2% din valoarea activelor sale nete în valori mobiliare emise de către un singur emitent, aflate în circulație sau, dacă este cazul, garantate de un singur emitent, ale cărui valori mobiliare nu sunt înscrise la cota bursei de valori, în sensul art. 26 lit. c);
e) 10% din valoarea activelor sale nete în valori mobiliare emise de către orice număr de emitenti, aflate în circulație sau, dacă este cazul, garantate de orice număr de emitenti ale căror valori mobiliare nu sunt înscrie la cota bursei de valori, în sensul definit la art. 26 lit. c).
În scopul aplicării cerințelor de diversificare a portofoliului mai sus menționate, emitentii ale căror valori mobiliare sunt înscrise la cota bursei de valori includ toți emitentii la care se face referire la art. 26 lit. a) și b).
Investițiile în valori mobiliare emise de către filiale au alte societăți controlate efectiv, în mod direct sau indirect, ale unui emitent sunt considerate a constitui investiții în valorile mobiliare ale unui astfel de emitent.
Cerințele de diversificare a portofoliului stabilite mai sus nu vor fi aplicabile investițiilor în valori mobiliare emise de către stat sau unitățile sale administrativ-teritoriale.
Agenția Valorilor Mobiliare poate emite reglementări de diversificare a portofoliului în ceea ce privește valorile mobiliare prevăzute la alineatul precedent.