Articolul 17
Art. 17 din ORDONANTA nr. 18 din 20 august 1993 privind reglementarea tranzacţiilor nebursiere cu valori mobiliare şi organizarea unor instituţii de intermediere
- Capitolul 3 Oferta publică
În termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor prevăzute de prezenta ordonanță și de reglementările emise în aplicarea acesteia, Agenția Valorilor Mobiliare va decide asupra oricărei cereri de autorizare a ofertei publice.
Autorizația va certifica numai faptul ca, la data aprobării ofertei publice, emitentul îndeplinește cerințele prezentei ordonanțe și ale reglementărilor date în aplicarea acesteia.
Autorizația nu constituie o aprobare sau o alta forma de apreciere de către Agenția Valorilor Mobiliare a calității plasamentului în respectivele valori mobiliare. Aceasta rezerva trebuie inclusă în reclame și în orice alta forma de publicitate cu privire la oferta publică. Orice afirmatie contrară va atrage anularea autorizației și aplicarea sancțiunilor prevăzute de prezenta ordonanță.