Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 8 din 23 decembrie 2025 privind organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară

Articolul 96

Articolul 96

Art. 96 din REGULAMENT nr. 8 din 23 decembrie 2025 privind organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară

  1. Capitolul V Structuri organizatorice coordonate de prim-vicepreședintele A.S.F.
  2. Secţiunea a 3-a Serviciul protecția consumatorilor și relații cu publicul

Obiectivele Serviciului protecția consumatorilor și relații cu publicul sunt:

1. promovarea și creșterea încrederii în sistemul financiar nebancar, prin asigurarea asistenței și îndrumării acordate consumatorilor atât prin mijloace de comunicare moderne specifice (telefon, e-mail, platforme digitale), cât și la sediul A.S.F., în vederea soluționării cererilor de furnizare de informații și facilitării accesului acestora către mecanismele de soluționare a petițiilor și situațiilor concrete cu care aceștia se confruntă în relația cu entitățile supravegheate de A.S.F.;

2. gestionarea unitară a petițiilor și solicitărilor consumatorilor de produse și servicii financiare nebancare, în format fizic și digital, cu respectarea cadrului legal și a procedurilor interne;

3. informarea consumatorilor privind produsele financiare specifice sectoarelor supravegheate de A.S.F., în vederea creșterii încrederii acestora prin furnizarea de informații complete și corecte referitoare la sectoarele de activitate reglementate și supravegheate de A.S.F.;

4. identificarea, implementarea și uniformizarea celor mai bune practici în domeniul relațiilor cu publicul, al protecției și promovării drepturilor consumatorilor, în concordanță cu standardele europene (EIOPA, ESMA, OECD);

5. identificarea și prevenirea practicilor incorecte sau abuzive ale entităților reglementate, prin analiza petițiilor primite și a datelor colectate prin linia TelVerde - contactul direct unic al A.S.F. cu consumatorii - precum și prin acțiuni de informare de promovare activă a drepturilor acestora; activitatea include colaborarea cu structurile de specialitate ale A.S.F. abilitate pentru emiterea de comunicări oficiale și avertismente publice, difuzate prin canalele de comunicare instituționale (website, rețele sociale, comunicate de presă), pentru asigurarea unei abordări unitare, coerente și eficiente în aplicarea măsurilor de protecție a consumatorilor.