Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 15 din 9 august 1993 privind unele măsuri pentru restructurarea activităţii regiilor autonome

Articolul 13

Articolul 13

Art. 13 din ORDONANŢĂ nr. 15 din 9 august 1993 privind unele măsuri pentru restructurarea activităţii regiilor autonome

Regia autonomă hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate potrivit obiectului sau de activitate, finanțarea efectuându-se din sume proprii și credite bancare, cu excepția investițiilor care intra sub incidenta art. 6 și art. 11.

În cazul investițiilor, altele decât cele prevăzute la art. 6, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, limita de finanțare se aprobă o dată cu legile de adoptare a acestora, iar regia autonomă are obligația ca în execuția bugetului de venituri și cheltuieli să se încadreze în alocațiile bugetare aprobate.

Execuția investițiilor prevăzute la alin. 1 și 2 se adjudecă pe bază de licitație publică, organizată potrivit legii care reglementează achizițiile publice.

Contractarea de credite mai mari de 500 milioane lei, în vederea realizării de investiții de natura celor prevăzute la alin. 1 și 2, se efectuează cu aprobarea ministerului de resort, pe baza avizului prealabil al Ministerului Finanțelor, în cazul regiilor autonome de interes național și al direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat, pentru regiile autonome de interes local și județean.